Lumini, camere, acțiune! Câștigați un grant pentru realizarea unui scurt-metraj

Lumini, camere, acțiune! Câștigați un grant pentru realizarea unui scurt-metraj

Vreți să vă spuneți povestea #EUandME? Credeți că faceți față provocării de a scrie și regiza un scurt-metraj, sprijinit de un director premiat de film european?  Vreți să vă vedeți ideea transpusă pe ecrane? Vă prezentăm Concursul Tineri Regizori #EUandME!

De la cursuri de formare la călătorii, de la navigarea pe internet la salvarea întregii lumi, a trăi în Uniunea Europeană înseamnă oportunități nelimitate de a face ceea ce vă doriți - oriunde ar duce acest lucru.

Ca parte a acestei campanii, invităm tinerii regizori să ia contact cu propriul-Spielberg și, astfel, să scrie și să regizeze un scurt-metraj, de maximum 5 minute, despre impactul pe care îl are Uniunea Europeană în viața de zi cu zi a oamenilor.

Sunteți avid de călătorii, inspirat fiind de drepturile ca pasager oferite de către UE? Sau sunteți un cunoscător într-ale bucătăriei, cu o pasiune pentru delicatesele regionale, protejate de către UE? Indiferent de modul în care UE contribuie la creșterea calității vieții dvs., vă invităm să realizați un scurt-metraj care să prezinte acest lucru.

Filmul trebuie să se axeze pe una dintre cele cinci teme ale campaniei #EUandME: Digital, Mobilitate, Abilități & Afaceri, Durabilitate sau Drepturi.

Cinci fericiți câștigători vor primi câte un grant în valoare de 7.500 EUR pentru a-și pune ideea în practică.

Pentru a intra în competiție, sunt necesare:                                                        

  • două sinopsisuri ale filmului propus, a câte 500 de cuvinte fiecare, unul în limba engleză și unul în limba maternă;                                                                                                      
  • două clipuri video a câte 60 de secunde, filmate cu telefonul mobil, în care expuneți povestea din spatele filmului. Unul dintre clipuri va fi în limba engleză, unul în limba maternă;
  •  link la un scurt-metraj pe care l-ați realizat în ultimii 5 ani.

Puteți afla mai multe despre concurs accesând următorul link. Aici puteți citi regulamentul și formularul de înregistrare: https://europa.eu/euandme/ro/yfc/

Termenul limită de aplicare: 31 octombrie 2018, ora 12:00 CET.

Aveți nevoie de inspirație? Vă propunem să vizionați cinci filme realizate de către directori de film profesioniști pe aceleași tematici cu cele din concurs: https://europa.eu/euandme/ro/

Câștigătorii vor avea șansa de a fi îndrumați de unul dintre acești cinci directori premiați de film.

Pentru clarificări suplimentare, nu ezitați să ne contactați. Vă dorim mult succes!

Toate cele bune,

Echipa #EUandME

COMM-EUANDME@ec.europa.eu